Decizia privind eliberarea lui Mircea Băsescu, amânată. De ce nu vor procurorii DNA ca fratele fostului președinte să iasă din închisoare

Decizia privind eliberarea lui Mircea Băsescu, amânată. De ce nu vor procurorii DNA ca fratele fostului președinte să iasă din închisoare
Publicat: 22/03/2017, 11:29
Actualizat: 22/03/2017, 11:37

Judecătorii Tribunalului Constanța urmau să se pronunțe, miercuri, în privința eliberării lui Mircea Băsescu, însă au amânat decizia pentru data de 29 martie.

Procurorii DNA au susținut, în fața judecătorilor Tribunalului Constanța, unde s-a judecat o contestație formulată împotriva eliberării lui Mircea Băsescu, că fratele fostului președinte nu ar fi arătat, pe timpul închisorii, suficiente dovezi de îndreptare.

DNA a insistat să fie admisă contestația la eliberarea condiționată.

De cealaltă parte, avocații lui Mircea Băsescu au susținut că toate condițiile sunt îndeplinite pentru eliberarea condiționată.

Judecătoria Medgidia a admis, în urmă cu o lună, propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă și a dispus eliberarea condiționată a lui Mircea Băsescu. În opinia magistraților Judecătoriei Medgidia, acesta a executat fracția prevăzută de lege, nu este recidivist, iar timpul executării pedepsei a fost „suficient pentru reeducarea acestuia”, condamnatul dând „dovezi temeinice de îndreptare”. Decizia magistraților a fost atacată imediat de procurorii anticorupție din Constanța.

În aceeași perioadă, regimul de detenție al lui Mircea Băsescu a fost schimbat de la semideschis la deschis, iar el a fost mutat secția exterioară a de la Penitenciarului Poarta Albă, de la Valu lui Traian.

Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna iunie a anului trecut, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, dar, conform legii, el întrunește condițiile pentru eliberare condiționată – are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.

De ce nu vor procurorii DNA să fie eliberat Mircea Băsescu

Procurorii DNA au susținut miercuri, în fața judecătorilor Tribunalului Constanța, unde se judecă o contestație formulată împotriva eliberării lui Mircea Băsescu, că fratele fostului președinte nu ar fi arătat, pe timpul închisorii, suficiente dovezi de îndreptare, judecătorii fiind în pronunțare.

Procurorii DNA au susținut, miercuri, în fața judecătorilor Tribunalului Constanța că Mircea Băsescu nu ar fi arătat pe timpul închisorii suficiente dovezi de îndreptare și că fracția din executarea pedepsei pe care a îndeplinit-o fratele fostului președinte, Traian Băsescu, ar cuprinde și o mare parte din arestul la domiciliu.

DNA a insistat să fie admisă contestația la eliberarea condiționată.

De cealaltă parte, avocații lui Mircea Băsescu au susținut că toate condițiile sunt îndeplinite pentru eliberarea condiționată.

Judecătoria Medgidia a admis, în urmă cu o lună, propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Poarta Albă și a dispus eliberarea condiționată a lui Mircea Băsescu. În opinia magistraților Judecătoriei Medgidia, acesta a executat fracția prevăzută de lege, nu este recidivist, iar timpul executării pedepsei a fost „suficient pentru reeducarea acestuia”, condamnatul dând „dovezi temeinice de îndreptare”. Decizia magistraților a fost atacată imediat de procurorii anticorupție din Constanța.

În aceeași perioadă, regimul de detenție al lui Mircea Băsescu a fost schimbat de la semideschis la deschis, iar el a fost mutat secția exterioară a de la Penitenciarului Poarta Albă, de la Valu lui Traian.

Mircea Băsescu a fost condamnat, în luna iunie a anului trecut, la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență, în dosarul în care a fost acuzat că a primit 600.000 de euro mită de la familia lui Sandu Anghel, dar, conform legii, el întrunește condițiile pentru eliberare condiționată – are peste 60 de ani, deci execută doar o treime din pedeapsă, iar timp de 12 luni s-a aflat în arest preventiv sau la domiciliu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Chinei după ce Putin a modificat doctrina nucleară a Rusiei
Adriana Bahmuțeanu e DISPERATĂ! Vedeta le-a transmis un nou mesaj fiilor lui Silviu Prigoană. Ce...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum se pregătește Germania pentru cel de-al Treilea Război Mondial. Detalii dintr-un document secret de...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Primul tren electric nou din România a pornit la drum. Printre călători s-a numărat și...
Ce concesii ar fi dispus să facă Putin pentru un acord de pace cu Ucraina...
Fiii lui Silviu Prigoană nu pot face succesiunea. Care este motivul + acuzații grave din...
Ce s-a ales de Dragoș Moștenescu, actorul din „La Bloc”, la mai bine de 10...
Cele trei mari gafe făcute de candidaţi la dezbaterea prezidenţială şi cât îl va costa...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Cum au arătat ultimele clipe din viața Andreei Cuciuc. Oleg, unul dintre colegii tinerei, a...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Poșta Română închide oficiile poștale. Taxele de înmatriculare, permis și rovinieta nu se vor mai...
Reuters: Cum arată planul "de pace" gândit de Putin pentru Trump. Surse ruse: cedări de...
Inevitabilul s-a întâmplat! Cercetătorii anunță că roboții AU DEPĂȘIT oamenii
Marele actor român a părăsit scena. România toată e în doliu: ,,Ne vom aduce aminte...
Iarna se dezlănțuie în următoarele zile. Urgia lovește cu toate puterile. Alertă ANM
Babasha va fi tătic! În ce mod inedit a aflat sexul bebelușului și ce mesaj...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Cum a aflat Culiță Sterp că Daniela este însărcinată? Cei doi au mai încercat...
Alexia Eram se lansează în afaceri. Ce surpriză pregătește fosta iubită a lui Mario Fresh:...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
India vrea să construiască o stație spațială care orbitează Luna până în 2040